sap amintirile încețoșate

morții îi port pică
urcând uneori un deal îmi
imaginez că el e acolo
ferecat în scoarța crețoasă a salcâmului în floare
în mijlocul durerilor îi aprind lampioane(noaptea mi se deschide în palme)
și suflu în apele tulburi ale minților mele
e acolo îmi zic acolo între
întuneric și adânc
sap
sap amintirile încețoșate cu
amăgirea că aș putea să îi
deschid cândva racla și
să îi răsădesc în coșul pieptului trei nuferi
unul incolor altul alb și celălalt înnegrit
să-l pot oferi lupilor să muște cu sete
să mă acopere cu stele cu zile din iarba înaltă și eu
să simt căldura lui cum îmi arde
în măduvă oasele
peste care în curând veți trece
astupându-mi tăcerea cu vorbe târzii
fumul o să îmi dea în clocot și trupului meu
i se vor îneca pârâuri
la căpătâi
morții or să mă recunoască
în dama de pică
doar zece ani
pământului i-ar mai trebui să îmi schimbe fața cu râul