pulbere și ceață
cer și pământ-unduire a mea deșartă
caută-mă
în oase
în măruntaiele calde
mâna mea găseste capăt durerii
și-l înfășor pe degetul de bronz
și ți-l deșir
la ușă
un caier de lumină
mă împresoară
cad și îmi storc sufletul-această
minunată povară care mi s-a pus în cârcă
să îmi tămăduiască ochiul
de pasăre-zbor înspre magma clocotitoare
acolo
unde păcatul
m-a aprins
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ... -
Mobila Era o zi de vară toridă, dar nu semăna cu cele de astăzi, îmbâcsite de praf şi zăpuşeală. Până şi căldura acelor zile era mai uşor de...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu