alchimie

o durere zgomotoasă
mă închide înăuntru
chipului tău palid văd
pustiul cu ochi de schivnic bătrân
zornăindu-mi metaniile grele număr
pași până la cea mai înaltă treaptă
morții deschid iar cerul eliberând
păsări crescute în coaste
în lacrimi și foc

fumezi absint și scuturi din tine petale
strivite din crinul trădat mă trezesc
în gura nopții să-ți cresc copiii
ce îți seamănă și-n brațe mi-au intrat
(ce alchimie grozavă se coase
pe aripi de fluturi) și
dau drumul unui alt cer
mult mai albastru
peste livezile de nufăr

vreau să te-mpac