miercuri, 15 august 2012

învelește-mă, noapte

învelește-mă noapte în faldurii sorții
să mă pot odihni să mai pot spune:
hai viață leagănă-mă
într-un ultim hamac am să stau cuminte
cu minte voi spune: vai mie
mi-au putrezit toate ramurile și
o să lâncezesc aici neștiută
nemaiaflată de Nimeni
aici la marginea cristalizată a tăcerilor sihastre
în mijlocul lumii și în adâncul
de veacuri îmi voi scufunda toate gândurile
trecându-mi prin foc picioarele bășicate am să alerg
alerg către o cale necunoscută ție
undeva unde îngenunchează ielele în
miez de noapte fără să îmi smulgă aripile
am să mă opresc din când
în când să-mi pot aminti 
copilăriile cu gust de vară
învelește-mă, noapte!

2 comentarii:

Homerillum spunea...

Frumoasa poezie! Felicitari!

misionara spunea...

multumesc de vizita si semn!

Sfâșietoare nepotrivire

prin tine treceam inconfundabilă stare de bine când se numără anii sorții şi stam cu palmele încrucișate înapoia ușilor...