ies din timpul static
fără de umbră
cu mâinile eliberate
în mine cresc nişte copaci scobiţi în
forme contorsionate cu gurile căscate
ca nişte hăuri aplecate peste maluri
fantome străvezii îşi bat pumnii de fum
în uşa cerului:
-deschideţi!!!
s-a încuiat grădina fanteziilor
(de azi morţii nu mai au luntre nu mai au punte nu mai au flori de sfori nu mai au nici urme
de culori)
s-au închis magazinele de vise
femeia asta e nebună
încearcă să ne ia dunărea
cu preşul sub care a ascuns
un soare atât de albastru
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ... -
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
Vara, uneori, când se făcea duminică dimineaţa, tata ne îmbrăca frumos şi ne suia în căruţă ca să ne ducă la bunica de la Mileanca. Era c...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu