încorsetat/înapoia zidurilor false

numai în tăcerea palidă a nopţii
mai poţi respira cu penele smulse
cu gheara tocită şi iată
pelerinii îmi zici
caută calea şovăielnică-n
minciună şi iată suflete îmbătrânite
îşi strâng la piept umbrele aplecate
ca pe nişte pelerine slinoase
găurite în care îşi ascund
cei câţiva şoareci fără de ochi
ce-a ajuns şi viaţa asta
mon cher
hârb ruginit
în care scuipă
care şi cine vrea
şi morţii chiar o sfârşesc destul de bine
geană peste geană
trup
înapoia altui trup
ca într-un film de scurt metraj
rulat cu încetinitorul
mă strecor
îndulcindu-mi plămânii
pe lângă zidurile cetăţilor false
ridicate
astăzi
oraşul meu nu mai răsuflă
nu mai trăieşte
nimeni
nu mai zâmbeşte mortul draga mea
îmi zici aşa
şi mergem o vreme
umăr lângă umăr
pas lângă pas
făcându-ne loc printre cranii
cu vârful prăfuit al
bocancului soldăţesc

ce se întâmplă
hai să mâncăm nişte sentimente
îţi zic şi fac gestul acela
care mereu te pune pe gânduri
ah şi pereţii aceia predestinaţi
doamne cum au început să mă strângă
şi străzile astea ascunse insalubre
cu gurile de canal urlătoare
de s-ar mai lărgii
puţin...