miroase a tăceri

miroase a tăceri


miroase-a noapte și-a tăceri uscate,
i-atâta liniște în noi,
miroase-a crizanteme îmbujorate
și-au plâns în gândurile noastre multe ploi.

miroase a veșmânt curat de brad,
cu ramurile fremătând a veșnicie,
în ochii tăi, o viaţă-am să mă scald,
din cer să-ți tai felii de bucurie.

iar pe cărarea dinspre râu,
dacă-ai putea din nou să vii,
eu forma gurii tale am s-o iau,
să-i facem toamnei buze vișinii.

dar pân-atunci, hai să păzim cetatea,
poți sânii calzi, să mi-i mângâi,
vei crede că nu-s eu, ci e o... alta,
care aruncă-n val cu zâmbete pustii.

miroase-a frică, a noapte și a ploi,
ni-s visele neterminate toate,
chiar dacă universul s-a-mpărţit,
cândva, la doi...