vineri, 22 februarie 2013

pe limba mea

să nu ningă mi-am zis
fulgii mei de piatră să
nu mai ningă a pustiu
de peste tot
miros ascuţit de levănţică
amestec topit în apa de la râu şi
păşeam într-un ritm întunecat
peste trupul închircit al înecatului
se iveau mormanele de flori
cu petale grele părea că veşnicia
nu se va sfârşi
drumul acesta cu tălpile dezgolite
părea că îmi poartă numele
părea că numele meu a pierdut
şirul amintirilor şi nu mă mai recunoaşte
să nu mai ningă le-am zis
fulgii mei de piatră ar
putea înghiţi pământul
şi uite numelui meu
îi lipsesc nişte plasturi
dar mă las aşa
atârnată
de o limbă gigantică

Niciun comentariu:

Sfâșietoare nepotrivire

prin tine treceam inconfundabilă stare de bine când se numără anii sorții şi stam cu palmele încrucișate înapoia ușilor...