duminică, 17 februarie 2013

un sat cu porţile deschise

am crescut într-un sat cu portile deschise
uneori paşi sacadaţi spărgeau liniştea dimineţilor
e moş niculae îmi ziceau fraţii mei ar trebui să îi zicem
despre ţigară să nu mai fumeze
moş niculae pătrundea fantomatic
prin uşile deschise
obrazul lui pământiu începea să semene a moarte
ehei ce ştiţi voi
aş fi fost mort demult
demult de pe la vreo doi ani
am început a fuma culegând mucuri de ţigară
de pe moşia boierului şi tuşeşte tuşeşte plin
din tot pieptul lui dezbolit se desprind
zeci de omizi
leneşe crăpate
i se întind peste buze
moş niculae nu schiţează nici un gest
doar îşi întoarce faţa spre cimitir
acolo
acolo sunt toţi
nu pot să mai stau
se ridică pare un exorcizat
încă tulburat de văpaia nopţii
şi nu am mai auzit de el din clipa aceea
doar mâna lui uscăţivă ne mai bate
în miez de noapte
cu degetele descărnate
mai cere o ultimă ţigară

Niciun comentariu:

prenaşterea

mi-au răsărit stele în talpă şi aștept inima însângerată a orașului de ceară să bată aritmic cu pumnul în piept şi ...