duminică, 17 februarie 2013

poetul apatic




am întâlnit poetul apatic
dimineața își soarbe cafeaua
cu pleoapele căzute
nu te privește
când îi vorbești
doar soarbe cu noduri
înghițindu-și cuvintele ca pe nişte pietre
ele nu se mai vând se amestecă bine în paharul de plastic
plutesc fac surfing aruncându-se unele peste altele
atât de agile și nu îmi mai rămâne decât să
mă ascund să rod simțurile reînviate
acolo departe de ochii căzuți
să plutesc în gândurile lui
şi poate să îi scormonesc
dinapoia pieptului uscat
în căutarea adevărului
să mă aștern ca o cărare vineție
și moale peste asfaltul umed
să curg în bule umflate pe de-a întregul
într-un fel de umbre
hexagonale să mă prefac
dar știu poetul apatic
de la o vreme mă locuiește uneori
în mijloc de noapte
se preface în vârcolac
iese cu mâinile pline de sânge
și-mi uită ochii
larg deschiși

Niciun comentariu:

ermetică

suntem închiși în cercuri de foc tăcerile noastre se întretaie în cuțite de cuvinte aruncate pe asfalt încă nu s-a împlinit sorocul Doa...