Cronică literară asupra Trilogiei gothice realizată de scriitorul scriitorul Oliviu Crâznic

OLIVIU CRÂZNIC

Dorina Neculce: Un surâs de trei ori „gothic”

Curentul gotic a apărut în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, odată cu reînvierea interesului pentru medievalism (unul dintre sensurile cuvântului englezesc „gothic” fiind chiar acela de „medieval”). Supranaturalul, teroarea sau neobişnuitul, trecute cu mare atenţie prin filtrul literaturii moderne, au caracterizat – de la începuturi şi până în zilele noastre – un spectaculos traseu literar, permanent punctat de naşterea unor genii şi de publicarea unor capodopere care au rămas de-a lungul anilor (şi vor rămâne) repere esenţiale în cultura universală (dacă ar fi să amintim, în domeniul poetic, care ne interesează pentru acest articol, fie şi numai exemple precum Christabel de S.T. Coleridge ori La Belle Damme sans Merci de J. Keats). Goticul este totodată responsabil pentru naşterea a cel puţin două importante curente – simbolismul şi romantismul, aşa cum înşişi fondatorii acestora admit, implicit sau chiar explicit, în scrierile lor; în literatura română, poezie de tip gotic, cu valenţe gotice sau tributară goticului scriu I.H. Rădulescu, G. Bacovia (a cărui operă îşi are punctul de plecare în scrierile lui E.A. Poe, ne avertizează G. Călinescu), „romanticii macabri şi exotici” ai aceluiaşi G. Călinescu: D. Bolintineanu, cu al său „danse macabre” poetic, şi „byronianul” C. Stamati, chiar Vasile Voiculescu, la rândul său mare admirator al lui E.A. Poe...

Pe acest tărâm al frumuseţii şi al umbrei se avântă cu mult curaj, dar şi cu mult talent Dorina Neculce, poet remarcabil şi vizionar, decis să abordeze un tip de literatură aproape uitat de scriitorii români contemporani (cu mici excepţii – mai cu seamă în proză, dar şi în poezie, Ştefan Bolea cu al său volum de poeme intitulat Gothic fiind poate exemplul cel mai strălucit), dar nu şi de cititorii contemporani de la noi, în continuare avizi de concepte şi mistere de sorginte medievală (a se vedea succesul răsunător avut şi în România de romane-serie fantasy şi dark fantasy precum cele ale lui J.R.R. Tolkien, respectiv G.R.R. Martin, lumea creată de ultimul fiind comparată cu operele lui Shakespeare de către critica anglo-saxonă de specialitate).

Trilogia poetică a Dorinei Neculce, Surâsul meu gothic (Surâsul meu gothic, Urme Vechi şi Zbor sihastru), publicată, într-o prezentare exemplară, la Ed. PIM (Iaşi, 2011-2012) şi alunecând mai degrabă în simbolismul de inspiraţie gotică decât în goticul propriu-zis, păstrează însă esenţa fenomenului, imagistica medievală încărcată de semnificaţii, misterul, credinţa, religia, filosofia, întrebările, viaţa şi moartea, ideile şi peisajele aferente, asigurând o contrapondere „încifrată” prozei fantasy, care jonglează pe acelaşi traseu, al armurilor şi al furtunii, fără însă ca specia literară fantasy să înainteze atât de mult spre origini cum o fac proza şi, desigur, poezia gotică – aşadar, dacă în fantasy găsim o amintire sau un vis, în gotic găsim o dureroasă şi extatică reînviere, fie şi temporară, a unor lumi ce au fost sau ce vor fi să vină (conceptul „viitorului repetat în trecut”).

Ilustraţiile extrem de izbutite care însoţesc volumele (ilustraţii realizate de Roxana Barbu, respectiv Alex Marinescu) completează o lume scrisă – decadentă şi cutremurătoare – care se destramă pictural în simboluri ale unor minuni interne, creând o neagră viziune a mirificului ascuns în fiecare dintre noi, în fiecare element al vieţii şi al sfârşitului acesteia.

Întreaga trilogie este dominată de arhaic, de referinţe biblice, de clasic (nu în sensul curentului literar, ci în acela al consacrării în timp), de utilizarea titlurilor şi expresiilor în limba latină, ca o reamintire a originilor, ca o nostalgie gotică, însăşi scrierea „gothic”, cu „th” în loc de „t”, amplificând sensul anglo-saxon al noţiunii, sens pierdut în mare parte prin preluarea în limba română. Pentru că dincolo de curent literar, „gothic”-ul reprezintă un mod de gândire, o trăire, un mod de viaţă. Tocmai de aici rezidă dificultatea descifrării, a perceperii corecte în „Dosarul Dorina Neculce”: o cultură vastă îi este absolut necesară cititorului pentru înţelegere şi apreciere... dar nu şi suficientă. Pentru a putea simţi cuvintele autoarei, este nevoie să fi experimentat, măcar o dată în viaţă, senzaţia de transpunere în faţa unor ruine, de transcendere înaintea unei păduri cu copaci morţi, de regres temporal dar nu şi valoric, în momentul confruntării cu melancolia autumnală sau iernatică, cu o pierdere sau cu un câştig amar.

Nihil nove – Mantis religiosa – pentagramă – Trupuri uitate în zale – când diademele se sting – Umbletul meu pe urmele de şarpe – noaptea strigoilor – Trec duhuri împletite – Lupul urlând – În carnea noastră – În apa morţii mele, iată doar câteva titluri pe cât de sugestive, pe atât de adecvate, desprinse la întâmplare din fresca poemelor Dorinei Neculce, frescă bizară şi măiastră, sumbră şi cuceritoare, ca o noapte cu îngeri şi lumini, o noapte în care poeta ne surâde, de trei ori, „gothic”.




cu multumiri, scriitorului Oliviu Crâznic