luni, 18 februarie 2013

Psalmul vieților uitate




Psalmul vieților uitate


Doamne al meu şi al tuturor
Acelora care își târăsc umbrele
Prin colbul fierbinte nu rupe
Trupul meu ca pe o cârpă înviată
Care îmi înfășoară genunchiul

Nu mă arunca peste alte trupuri de ape
Liman să le fiu acelora care
Îmi scuipă mânia în față şi
În pustiul fierbinte nu mă mai goni

Poate inima mea îți Va crește
În palmă ca un copac al facerii de bine
Poate mâna mea fulgerată
Umbre la poalele muntelui îţi va răsădi
Iubire îţi voi pune în pocale de argint
De-a valma cu păcătoșii
Mă vei număra doamne și
Picioarelor mele le vei descrește
Lanțuri să mă pre-umblu ca
O umbră fugară căutând
Pacea uitată deasupra gropii
Deasupra altui umăr de mormânt
la

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)

amintiri

  Astăzi am o stare ciudată, de parcă mi s-a întors cineva uitat de demult într-o buclă de spațiu şi timp suspendat şi alergă prin mine, f...

  • sub doua semne
    uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-...
  • Silozurile
    Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ...
  • Mobila
    Mobila Era o zi de vară toridă, dar nu semăna cu cele de astăzi, îmbâcsite de praf şi zăpuşeală. Până şi căldura acelor zile era mai uşor de...