duce-m-aş în vârf de stea
sub aripi de turturea,
risipindu-mă în unde
(firul iernii mă pătrunde
şi mă coase-ameţitor
putregai de fir-mohor)
înecându-mă în zare,
îngropându-mă sub soare-
lacrimă crescută-n vânt,
amăgire de cuvânt.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ... -
Mobila Era o zi de vară toridă, dar nu semăna cu cele de astăzi, îmbâcsite de praf şi zăpuşeală. Până şi căldura acelor zile era mai uşor de...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu