singurătatea-i o bătrână uscată
învelită în haine cernite
mă împrumută uneori
cu lacrimi curate
îmi cere să îi acopăr
ochiul de pasăre
zic :-ia, neîmblânzito!
(o ademenesc pe drumul pieirii
cu miresme edulcorate)
E-uri nocive străbat sufletul pierdut
și sunt gata să îmi dezbrac
pielea sticloasă cât
să-mi petrec umărul uitat
prin apa sfințită a oglinzilor
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
păianjenul îmi înfășura o pânză împrejurul gurii scuipând-o în grimase mă fixa hipnotic. amintirile începea... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu