peste o tăcere de granit
s-a topit capătul lumii
în nechezat de cai
zvâcnesc fumuri încolăcite
din copitele de ceață
se desprind pieile noastre zic
dând altă culoare unei existențe
încercate în colții de timp
gângănii lenevoase sparg
trupuri-dor de ea-de pântecul ei rotund
care îţi purta zilele mohorâte-povară şi scrum-
așternut pentru scuipătoarea viselor
trezite şi negura asta câlțoasă
îşi va rupe în fășii de anotimp năframa
gâtuindu-ţi împrejurul muțeniei totale
mâinile ca pe niște căngi ruginite
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu