vineri, 8 februarie 2013
ergo sum
îşi plânge maica fiii
printre ramuri
caută în rădăcini
cu ochi nevăzuţi
se sting
trandafirii
e noaptea sufletelor
adormite
îmi zici hai
să dezlegăm noi
tălpile copiilor de ceară hai
liniştea să redăm
privirilor
de zăpadă
într-un tot
să ne trezim
cu mâinile împreunate
îşi plângea maica
fiii cu trupuri străvezii
căutându-le rădăcini
prelungite în iarba
-cu obrajii închipuiţi-
totuşi existăm
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ... -
Mobila Era o zi de vară toridă, dar nu semăna cu cele de astăzi, îmbâcsite de praf şi zăpuşeală. Până şi căldura acelor zile era mai uşor de...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu