rugă-lăuntrică
mai îngăduie doamne
gurii mele
să verse
aburul
de lumină
mă va umple
îndesându-mă în maluri
îmi va zice:
-treci!
cu pantofii stâlciți
ai vieții
în mâna dreaptă
mă voi târî
cu picioarele arse
de liniștea asta
perversă stare și
o să îmi umplu golul
de dinafară
înauntru
de dinăuntru
în afară
brațe scrumite mă vor acuprinde
amenințându-mi ochii-aceste
scurse primăveri ostoite
chemate să ți se supună
certătoare și cerșetoare
cu mâinile săpate
într-o liniște albastră
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
păianjenul îmi înfășura o pânză împrejurul gurii scuipând-o în grimase mă fixa hipnotic. amintirile începea... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ...
3 comentarii:
Ce frumos, doamnă, domnişoară...! Aveţi o sensibilitate aparte şi, dacă îmi îngăduiţi obsrvaţia, prea multă durere pentru un om tânăr... Dar poemul e superb. V-a scăpat totuşi un verb scris inexact, îmi permit să vă semnalez, fiindcă realmente sunteti prea talentată pentru a deveni vulnerabilă gramatical. Se scrie „mă voi târî”, terminaţia corectă este cu î din i.
Scuze, şi eu am mâncat un e - de la „observaţia”... Vedeţi ce lesne greşim?!
multumesc de lectura si aprecieri. cu drag
Trimiteți un comentariu