simfonii

am atins trupul lunii
ca pe un copil bolnav cu

genunchiul aplecat
şi i-am cerșit liniștea
care ne legăna cuvinte
în balansoarul amintirilor
era nevoie de amiezi coapte

săpate în obraz.

de sub pana
cocorului ieșeau
picturi rupestre
se înfigeau
în pereții stâncoși
apa clipocea a simfonii
de vioara albastră.

strâng la piept
un curcubeu uitat:
-luaţi! luați! îi tot îndemnam
zorind copiii ploilor târzii
din nouri de ceața
să tot iasă.