Puritatea unui nufăr (fetiţei mele-Adelina)

Peste zări, pe înserat,
O steluță zâmbitoare
M-a chemat cu ea la sfat,
Și-mi Șoptea părtinitoare:
-Uite, fiica ta e mică,
Are-n plete mândrul soare,
Ochi albaștri de mărgică
Și obrajii din petale.
Pentru ce să-i fie frică??
Universul ei nu-i mare.
Mulți o cred o floricică
Și, îi suflă-n ochi răcoare...

*******************************

Eu, atunci, am luat-o-n brațe,
Șoptind vorbe cristaline,
Îi spuneam surâzătoare:
-Râzi! Aleargă prin răzoare!
Lumea ta nu-i încă mare,
Și nici nu cunoști ca mine,
Spinii din priviri străine,
Nici cuvinte de întristare,
Vorba ascuțită-a lumii,
care doare...

***

Nu uita să strângi în tine
puritatea unui nufăr
rătăcit în valuri line.

****
Și-atunci, trupul meu aprins,
Se întunecă pe cale...
Parcă se stingea în mine
flacăra din lumânare...