luni, 2 noiembrie 2015
și totuși
eu stau
aici nu mai visez ținuturi
însorite nu te mai strig
ecoul îmi ruginește umbra mă amuțește
pentru încă o bătaie de o noapte/zi
sunt regina valurilor deșarte
cu mâinile mele țesute-n
miile de noduri cu
umerii mei grotești
limba elastică
ochii fără de sfârșit
aceeași haină de reptilă
din zgomotul infernal
al vrăjii care ne aseamănă
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ... -
Mobila Era o zi de vară toridă, dar nu semăna cu cele de astăzi, îmbâcsite de praf şi zăpuşeală. Până şi căldura acelor zile era mai uşor de...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu