marți, 10 noiembrie 2015

gândul colectiv

inima mea -pasăre
zguduită de friguri
îţi bate în fereastră
e revoluţie domnule
n-auzi
se prefc imperii
ard casele cu suflete pioase
ne întoarcem pe aleile pustii
câini comunitari fac rondul
astăzi nu a mai murit nimeni
stăm închirciţi şi aşteptăm finalul
se aruncă zaruri
câţiva popi îşi mângâie bărbile
lumânările ard
e linişte şi asta este esenţial
nu mai trec soldaţii
drumul e închis
nu se mai aud strigăte
aţi căpiat cu toţii
,,pe aici nu se mai trece,,
râd cu pumnul umplut de sânge
inima-mi tresaltă ca o scoarţă
îi leg corzile cât mai strâns
îngerii mei tremură
frica li se cuibăreşte
pe sub pleoape
ne este frig şi frică
strigă ei
nici flacăra
nu ne mai arde

Niciun comentariu:

ermetică

suntem închiși în cercuri de foc tăcerile noastre se întretaie în cuțite de cuvinte aruncate pe asfalt încă nu s-a împlinit sorocul Doa...