gândul colectiv

inima mea -pasăre
zguduită de friguri
îţi bate în fereastră
e revoluţie domnule
n-auzi
se prefc imperii
ard casele cu suflete pioase
ne întoarcem pe aleile pustii
câini comunitari fac rondul
astăzi nu a mai murit nimeni
stăm închirciţi şi aşteptăm finalul
se aruncă zaruri
câţiva popi îşi mângâie bărbile
lumânările ard
e linişte şi asta este esenţial
nu mai trec soldaţii
drumul e închis
nu se mai aud strigăte
aţi căpiat cu toţii
,,pe aici nu se mai trece,,
râd cu pumnul umplut de sânge
inima-mi tresaltă ca o scoarţă
îi leg corzile cât mai strâns
îngerii mei tremură
frica li se cuibăreşte
pe sub pleoape
ne este frig şi frică
strigă ei
nici flacăra
nu ne mai arde