luni, 9 noiembrie 2015

furtună pe ape


arbori gigantici scuturau
petale de culori peste
brațele mele revărsate galopau
hergheliile de fluturi:
-haideți, haideți...le șopteam stins
fără să le ating sufletele dezgolite,
mai e doar o parcelă cântătoare până-n
tărâmul umbrelor de foc spărgeam în dinți
nerăbdările din timpuri cu trupuri de gheață
și aripile noastre ușor ciobite
ușor cicatrizate dobândeau zboruri
și tot valsau tot vâsleau peste o iluzorie întindere
de ape lumea iubirilor neîntrupate
se ivea într-un tablou nocturn
sfâșiind tălpile nălucilor prin mărăcini și
eu tot galopam gândul printr-o furtună de nisip
mă închirceam strângându-mi la piept
mantia de fluturi undeva departe de lume
se adunau zorii mă trezeau cât să îți
modelez aceiași mult promiși îngeri
cu aripi de mătase și te tot îndemnam
-haide...haide...
şi sufletul îţi cobora urca urca
nemaigăsindu-mă zilnic
peste aceeaşi întindere de ape.

Niciun comentariu:

dincolo de umbră

desfac lanțul de după gâtul nopții mă aplec asupra aceluiași ecran-gigant luându-mă de mână cu toate umbrele mele da...