duminică, 22 noiembrie 2015

Decadenţe


(scrisă de Ziua Poeziei- întrebându-mă, de fapt, ce este Poezia- emoţie sau orgoliu personal?)


O, voi, cuvinte folosite,
În mii și mii de alte feluri,
Cu vremea zaceți părăsite
Și-n colbul vostru
Se arată hâtru, adevărul.

Un ,,filozof,, își cântă păsul,
Ce altul, sigur, i l-a mai cântat,
Dar el se crede Înțeleptul
Ce taina lumii-a dezlegat...

Și altul vine peste dânsul
Să-și umfle penele vâlvoi,
Privești la el și te apucă râsul-plânsul,
În mintea LOR tot Universul
Se-împarte doar la „doi”.

Să fii nebun a crede astăzi
Că un poem al tău n-a fost cântat,
cândva, desculț, în plină vară,
Când stelele l-au scăpărat.

Cuvinte oarbe,fade, ascuțite,
Zdrelite cu îngâmfare, fără păsuri,
Ați fost și sunteți tălmăcite,
În zici de alte mii de înțelesuri...

De ce te-or căciuli atâta,
Eternă limbă românească,
Acei ce cred că doar absurdul
Mai are vlagă să trăiască?

Iar vorba strâmbă și vulgară
E, peste toate, împărăteasa lumii,
De dragul ei și-a inimii acreală
Vomită și mai dă pe dinafară...

Niciun comentariu:

doi dinţi din faţă

doi dinţi din faţă trecem printre linii ascuțite în semne literare trecem peste un pământ de fluturi congelați tropăim cerându-ne dreptu...