miercuri, 1 ianuarie 2014

în carne...amintirile

se făcea că înaintam
prin trupul unei zile
făcându-mi loc
tăiam timpul
în felii neregulate
balansându-mi brațele
ca niște vele
așa
nu mai e mult
în vis până și secundele
îți par limbă de moarte și
am reîntâlnit căsuța albă
bine ascunsă după chipul
fremătător al plopilor
intram în camera goală
cu podeaua îmbrăcată
mătușa maria ne întâmpina
bucuroasă înflorea în broboane de sudoare
,,de nu mi-ar îmbolnăvi copiii,, gândesc
și-mi strâng la piept cămașa
până îmi intră în carne amintirile
învăț cum e cu galaxiile
cum e cu zborul
când aripa nu ți-o mai vrea nimeni

Niciun comentariu:

nevralgii

ființa mea nu mă mai strigă însetată a obosit inima nu i se mai deschide i se zărește numai ceasul şi eu stau în genunchi așteptând să ...