luni, 6 ianuarie 2014

***simbioză

mergeam pe vârfuri răsuflam timorați
umplându-ne obrajii cu sânge
ne apropiam unul de altul
(poate mai mult decât
ne fusese permis)

ziua de mâine pândește
ochii noștri de cristal
ca pe un pui fără de cioară
zic și-mi văd unghiile
cum cresc și
descresc și tot cresc
acoperindu-te
sub dune de nisip
inima îți strălucea
uimitor de alb

deci nu e totul pierdut
gândesc dacă mi-aș lasă
pentru o scurtă vreme
trupurile despicate
am mai avea o șansă


Niciun comentariu:

prea(lăuntrică

simt cum mâna mi se întinde peste timp luându-mi locul de acum locul meu încape într-o virgulă într-un singur punct m-aş și ascunde D...