(zace
i s-a luat şi
ultima fărâmă de lumină)
dorm
ziua vizitez
un spital
cu oameni împachetaţi
în halate murdare
genunchii le-au crescut
alăturea de gură
(viaţa îi învaţă
de dimineaţă până seara
un alfabet al cărnii putrezite)
pătrund
cu paşii astupaţi
cu tălpile mele goale
înot printre mărăcinii din cimitir
tai cu atâta înverşunare buruieni îndoliate
sălbăticite în trupuri de moarte
şi-mi pare că cineva mi-a închiriat o coasă
(sunt un cioclu preplătit)
trupurile cad
zdrobind crucile putrezite
aici spune sora mea ştergându-şi mâinile
amare e moş nicolae
dincolo e mătuşa maria
alăturea -mătuşa pălădoaia
buzele mele sunt droburi de sare
sângele îmi ţâşneşte
de unde nici nu te aştepţi
şi-mi pare că
întreg cimitirul
s-a trezit şi se odihneşte
în fiecare umbră
a faptelor mele
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ... -
Mobila Era o zi de vară toridă, dar nu semăna cu cele de astăzi, îmbâcsite de praf şi zăpuşeală. Până şi căldura acelor zile era mai uşor de...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu