joi, 9 ianuarie 2014

reverie

îmi sprijineam coatele murdare
de zidul ascuțit al luminii
nu mi se permitea să intru și
îmbătrâneam într-o liniște cristalină
limpede și rece neștiută
neîntrebată cu urechile deschise

din când în când
inimile mele vibrează
într-o altă zodie descifrată și picură
cu de-a sila clipe tulburate
peste trupul meu de humă
mâna bărbatului coboară
coboară atinge cu privirile pierdute
amintirea urmelor mele
adunate pe umeri de timp
mă frâng de-a lungul
și de-a latul cămășilor
înflorate nu știu să mă mai fi visat
culoare topită-n cupe de argint


Niciun comentariu:

nevralgii

ființa mea nu mă mai strigă însetată a obosit inima nu i se mai deschide i se zărește numai ceasul şi eu stau în genunchi așteptând să ...