vineri, 3 ianuarie 2014

această viață supralicitată

la alimentara din colț
nu mai sunt reguli
femei cu spatele aplecat
fac mii de cozi interminabile
împletindu-și soarele pe frunte
le apar niște luminițe ele zâmbesc
e prea ieftină această viață
supralicitată când ne îndreptăm
brațele înspre spații apocaliptice
zâmbim simțul tăcerii pe care numai
eu mi-l mai pot recunoaște
timpul meu nu mai ticăie lasciv
un apostol încărunțit
se împărțea în duhuri
foarte foarte mici cât să ajungă
la fiecare să își amintească
ziua de Apoi astupându-le gropile
cu toți copii norilor
târzii
....................................

Un comentariu:

Anonim spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

Simbioză

Îmi va fi dor de tine pân` la stele, Prietene al meu nocturn, Las ție moștenire cântecele mele Pe care-aș fi putu...