la alimentara din colț
nu mai sunt reguli
femei cu spatele aplecat
fac mii de cozi interminabile
împletindu-și soarele pe frunte
le apar niște luminițe ele zâmbesc
e prea ieftină această viață
supralicitată când ne îndreptăm
brațele înspre spații apocaliptice
zâmbim simțul tăcerii pe care numai
eu mi-l mai pot recunoaște
timpul meu nu mai ticăie lasciv
un apostol încărunțit
se împărțea în duhuri
foarte foarte mici cât să ajungă
la fiecare să își amintească
ziua de Apoi astupându-le gropile
cu toți copii norilor
târzii
....................................
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ... -
Mobila Era o zi de vară toridă, dar nu semăna cu cele de astăzi, îmbâcsite de praf şi zăpuşeală. Până şi căldura acelor zile era mai uşor de...
Un comentariu:
Trimiteți un comentariu