duminică, 12 ianuarie 2014

0 zi la grădiniță

Primisem un mesaj de la colega mea să îi țin orele și la grădiniță, într-o anume zi. Zis și făcut. Îmi iau armele necesare(fișe de lucru, figurine zâmbărețe pentru aprecieri) și pornesc grăbită înspre locul actiunii. Astăzi au venit doi copii, pentru prima dată.,, Norocul meu,, îmi zic, deși îmi dădeam seama ce mă așteaptă. Adelina e fetița ,,vecinilor,, și Mihăiță e frățiorul ei care nu va dori sub nici o formă să se ducă la wc fără gentuță în spate. Din clipă în clipă mă anunță că se duce la wc. Se înarmează voinicește cu geanta în spate și pornește spre ușă. Se oprește pentru puțin timp, parcă așteptându-mă să protestez. -Nici un copil nu merge la wc cu gentuța în spate. E rușinos, încerc eu să îl înduplec. Dar nici vorbă de înduplecare. Copilul e prea hotărât. Revine bucuros și se apucă de desenat. Pentru foarte puțin timp. Apoi abandonează fișa. Îmi spune și de ce nu mai colorează. -Nu am galben. -Ia de la un coleg! -Nu-mi dă nimeni! -Pentru că nu ai rugat pe nimeni. așa e mai frumos. trebuie să îi rogi. -De ce să îi rog? -Pentru că nu sunt culorile tale. Renunță. -Când plec acasă am să iau asta, mă anunță amenințător și-mi arată o radieră frumoasă sub formă de căpșună. O miroase un timp, o încearcă în dinți, dar nu îi află gustul. -O să te certe doamna educatoare dacă o iei. Deja a dispărut într-un buzunar al pantalonului său, destul de generos de unde mai răzbat niște forme de mașinuțe, ascuțitori și tot ce a mai putut culege. -Doamna Dorina, mă strigă în cor vreo 3-4 copii, eu nu mai am maro. -Doamna Dorina mie nu îmi mai merge roșu. -Doama Dorina, Sebi m-a pișcat. -Mama Dorina, strigă și Adelina, fetița cea nouă, eu nu știu cu ce să desenez soarele, -Cu portocaliu și îi dau culoarea potrivită numai să nu mai strige. -Mama Dorina, insistă ea, eu nu știu să colorez, că nu m-a învățat nimeni până acum. -Nu îmi mai spune mama...sunt doamna Dorina sau doamna învățătoare. -Eu, domana învățătoare am învățat toate literele. pe mine poți să mă iei la școală, îmi zice o fetiță frumușică, zâmbindu-mi larg. -Daaa, de ce să nu mă iei pe mine, doamna Dorina, sare destul de repede Sebi, un copil simpatic și rotofei, eu deja am 6 aaani. -Vă iau pe toți, dar când vă vine rândul. Acum trebuie să desenați frumoos, ca să primiți buline zâmbitoare. Un băiețel de vreo 3 anișori tot mi se prinde de picior și îmi arată mânuța puțin înroșită, apoi mi-o îndeasă înspre gură. Mânuța e lipicioasă și are urme gelatinoase. O mângâi și îl întreb ce a pățit. Îmi răspunde, neinteligibil, repetând de două, trei ori: -Sa se sti a stu ușă. -Se? mă mir eu nedumerită. -A ste sti stu ușă. -Ce spune? întreb curioasă copiii. și vreo 5-6 răspund în cor: -Spune că s-a lovit la ușă când a ieșit afară. -Vaai, mângâi ușor mânuța vătămată...Să fii mai atent. El dă din cap aprobator. E foarte curios cum doar copiii înțeleg atât de bine o limbă de noi neînțeleasă. Poate dacă am asculta mai cu atenție, alta ar fi soarta lumii. Ziua e pe sfârșite.

Niciun comentariu:

Rechemare

Astăzi numele Lui Sfânt Soarele mi-a arătat. L-am privit cu înfrigurare Şi Lumina I-am aflat. Fiindcă zborul Lui fierbinte Mă încălzea...