luni, 18 noiembrie 2013

mitul lui Sisif


Aud o poveste pe care vântul mi-o deșiră
printre frunzele pictate.
Freamătul nopții o absoarbe
și mi-o cântă.

Ascund între nori o gură iubită,
să ne sfârșim întru întâiul sărut.

Cu mâna ta încui în mine cerului,
cu degetul cer stelelor să tacă,
să tacă, să tacă...

Îmi treci sărutul în spuma mărilor învolburate,
și gura mea ți-l duce peste râu.

Mitul lui Sisif se împlinea în gura noastră:
Iată, s-a creat Iubirea!
se tot uimește bătrânul obosit.

Pâraiele revarsă în
cântece sublime, se întorc la ceruri,
descuie lacăt spre adânc.

Ne căutăm copilăria zgâriată
în suflet prin codrii pustiiți.

Străine!
Ascultă!
Știu o poveste pe care o înșir
și o deșir şi iar o-`nŞir,
în miez de noapte ți-o șoptesc
sfârșită, în murmur de izvoare,
când tu nu-mi ești aproape
și umbra sparge timpul...

Niciun comentariu:

Rechemare

Astăzi numele Lui Sfânt Soarele mi-a arătat. L-am privit cu înfrigurare Şi Lumina I-am aflat. Fiindcă zborul Lui fierbinte Mă încălzea...