din momentul acela nu
mai era nimic de zis în
toată lumea nu
exista decât un
- şi un + infinit
nici nu mai aşteptam
să scapere luna porneam
pe deasupra pădurilor de nuferi
într-o întrecere cu lumina şi
ea alerga şi eu o alergam
destrămându-mă printre porţile necuprinsului
ca o haină a inocenţelor furate 1. să uităm de cei cu sufletele moarte 2. să nu uităm de cei născuţi
sub ape 3. să nu despicăm catapeteasmele sacrului
într-o desfacere
cutremurată
a zorilor
o să mă întrec
în aceiaşi fugă nebună
după ce o să mă conving
de faptul că nimeni
nu o să îmi mai planteze nuferi
în câmpiile aride
paşii mei vor trece liberi
contaminându-mi liniştea
cu ecouri prelungi
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ... -
Mobila Era o zi de vară toridă, dar nu semăna cu cele de astăzi, îmbâcsite de praf şi zăpuşeală. Până şi căldura acelor zile era mai uşor de...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu