vineri, 22 noiembrie 2013

uneori o strigau


mary
avea douăsprezece
perechi de mănuşi
fără degete şi ei
nu o mai puteau recunoaşte
din mocirla gândului sticlos
ieşeau aburi de nisip
mary alerga pe o străduţă
cu nume de şarpe
trupul ei se decojea
în umbrele apoase
drumul se alungea se alungea
întinzându-şi peste tot braţele de fum
şi ei nu încetau
să o tot strige
ea încerca să se subţieze
să se tot subţieze
mocnind
îşi ascundea colţii de argint
o puteau crede
pe cuvânt
dacă nu i-ar fi observat
înotatoarele aurii
ar fi bănuit-o suferindă
de sânge prea negru
închegat

Niciun comentariu:

nevralgii

ființa mea nu mă mai strigă însetată a obosit inima nu i se mai deschide i se zărește numai ceasul şi eu stau în genunchi așteptând să ...