vineri, 1 noiembrie 2013

stâncă/inima



după asemănare şi chip
creată
aidoma ţie
râul tot mai mult sânge îţi va cere
pădurile ţi se vor umple din oase
în venele tale o pasăre amară
penajul îşi va smulge
construindu-le braţelor slabe
culcuşul de şarpe
şi stânca inimă
îşi va croi
din inima Ta
robul nu va mai fi
rob noul nu va mai fi nou
deci omule ia seamă
căderile toamnei nu-s tocmai neînsemnatele
îngenuncheri de muguri plesnirile de bice nu
mai sunt deschizături nevinovate de pleoape ci
ia sabia din gura şarpelui loveşte cu orbire
e vrerea ierburilor crescute
în/din lespedea moartă

Niciun comentariu:

nevralgii

ființa mea nu mă mai strigă însetată a obosit inima nu i se mai deschide i se zărește numai ceasul şi eu stau în genunchi așteptând să ...