fata cu nuferi

cântecul acela cu dinții strânși era
semnul că nu ne mai puteam întoarce.
numele meu zăcea în matca adâncă
și oricât mi-aș fi umblat în creier
scormonind
circumvoluțiunile nu își mai arătau
literele tulburate:-Anja!
m-ai strigat și ți-am surâs telepatic
în oglinda lucioasă a apei
erai tu, te știam,  mayașii mi-au vorbit
despre trecerea ta împreună cu sutașii
m-ai trădat și ți-am strigat de acolo, de sub adânc:
-sunt Anja! eu pot despica nourii și pot
împărți fericirile în felii
la fel de înguste. trebuie
doar să mă ții de mână.
şi fețele noastre se pierdeau
se pierdeau prin
nămolul subțire și galben
puteai să mă ucizi .
nimeni nu te-ar mai fi întrebat
vreodată despre
fata cu nuferi.
în piețe nu se mai vinde carnea
abatoarele s-au ascuns demult
în maldăr de pumnale.