din aripa turbată a nopţii
fetiţa homeless se desprindea
alipindu-şi trupul subţire
de zidul prea înalt
oameni grăbiţi îi
aruncau priviri fulgerătoare
ce-ar fi dacă
s-ar desprinde cerul
gândea ce-ar fi dacă
muntele s-ar transforma
în peşteră adâncă oamenii
ar învăţa din nou
să fie oameni
lacrima ar curge
cristalină
pe obraz
nu ar mai creşte masca
înfierată ce-ar fi dacă
pentru o zi copiii
nopţilor amare
ar REdeveni copiii
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
păianjenul îmi înfășura o pânză împrejurul gurii scuipând-o în grimase mă fixa hipnotic. amintirile începea... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu