poem neterminat

copilul bolnav îmi mângâie fruntea

înapoia inimii tale

un copac îşi scutură frunzele

numai noaptea ne dă câte un indiciu

caută caută e o distorsionare

a adevărului şi inima mea

ia forme piramidale (suntem prea mulţi le zic

prea multe ziduri nesparte zac deasupra fiecăruia)

un Cineva parcă înadins

ne desparte vieţile cu

o sfoară parcă ne tot leagă

Cineva

şi eu privesc de dinapoia ochelarilor de foc

nu mai am vârstă nu îmi mai port

peste talazuri falsul meu trup doar

unghiile şi părul îmi mai acoperă urma trecătoare

pe când încerc sa mă ascund în rădăcinile altcuiva

de azi voi fi nevăzător de azi voi fremăta ca şi plopii

amurguri voi ascunde printre gene şi n-am să le mai vând

pescarilor nimic nimic voi fi acolo şi aici

şi tot voi arde

departe de imina mea

fetiţa cu genunchiul de metal

va cânta legănându-se veşnic

ne vom veseli şi o veşnicie

vom amesteca în palmele noastre

nemuritoare lutul şi poate

în ritmuri de tobe răzvrătite

vom bea licori angeline

petrecându-ne peste zările albastre chipul

în adâncimile terestre vom dansa