joi, 22 august 2013

poem neterminat


copilul bolnav îmi mângâie fruntea
înapoia inimii tale
un copac îşi scutură frunzele
numai noaptea ne dă câte un indiciu
caută caută e o distorsionare
a adevărului şi inima mea
ia forme piramidale (suntem prea mulţi le zic
prea multe ziduri nesparte zac deasupra fiecăruia)
un Cineva parcă înadins
ne desparte vieţile cu
o sfoară parcă ne tot leagă
Cineva
şi eu privesc de dinapoia ochelarilor de foc
nu mai am vârstă nu îmi mai port
peste talazuri falsul meu trup doar
unghiile şi părul îmi mai acoperă urma trecătoare
pe când încerc sa mă ascund în rădăcinile altcuiva
de azi voi fi nevăzător de azi voi fremăta ca şi plopii
amurguri voi ascunde printre gene şi n-am să le mai vând
pescarilor nimic nimic voi fi acolo şi aici
şi tot voi arde
departe de imina mea
fetiţa cu genunchiul de metal
va cânta legănându-se veşnic
ne vom veseli şi o veşnicie
vom amesteca în palmele noastre
nemuritoare lutul şi poate
în ritmuri de tobe răzvrătite
vom bea licori angeline
petrecându-ne peste zările albastre chipul

în adâncimile terestre vom dansa

Niciun comentariu:

Simbioză

Îmi va fi dor de tine pân` la stele, Prietene al meu nocturn, Las ție moștenire cântecele mele Pe care-aș fi putu...