miercuri, 21 august 2013

PoVeste cu omul negru


niciodată nu am putut privi
fața descusută a omului negru.
omul negru locuia în fiecare fereastră îi
simțeam mâinile cum frământă cerul
ochii lui de cristal cum
fabrică mănuși din stele și
tremuram
încercând să întorc cheia
în broască
în urma mea
ușile pârăiau
scrâșneau tușeau a casă bolnavă
tata înhăma caii
în căruța lui
se oglindea cerul
se adunau îngeri cu aripi
la mâini și la picioare
haide îmi zicea el niciodată
nu ți-a plăcut omul negru și
nici nu i-ai putut privi
ochii de cristal care fabrică
mănușile de stele nici
mâinile cum îți frământă cerul și
uite tremuri de fiecare dată
când întorci cheia în broască
în urma ta
ușile pârâie
scrâșnesc a
casă bolnavă
iar eu
trebuie
să înham de fiecare data caii
haide îmi ziceau și îngerii
cu aripi la mâini și
la picioare niciodată
niciodată nu ți-a plăcut...
...omul negru
frământa în mâinile lui aspre Cerul
fără a încerca să mă mai
privească

Niciun comentariu:

Simbioză

Îmi va fi dor de tine pân` la stele, Prietene al meu nocturn, Las ție moștenire cântecele mele Pe care-aș fi putu...