PoVeste cu omul negru
niciodată nu am putut privi
fața descusută a omului negru.
omul negru locuia în fiecare fereastră îi
simțeam mâinile cum frământă cerul
ochii lui de cristal cum
fabrică mănuși din stele și
tremuram
încercând să întorc cheia
în broască
în urma mea
ușile pârăiau
scrâșneau tușeau a casă bolnavă
tata înhăma caii
în căruța lui
se oglindea cerul
se adunau îngeri cu aripi
la mâini și la picioare
haide îmi zicea el niciodată
nu ți-a plăcut omul negru și
nici nu i-ai putut privi
ochii de cristal
haide îmi ziceau și îngerii
cu aripi la mâini și la picioare
şi omul negru
frământa în mâinile lui aspre Cerul
fără a încerca să mă mai privească
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu