sunt copaci
care se sting
sub apăsarea norilor
metalici scâncesc
nemaigăsindu-și
brațe cu care să se atingă tac
cu gleznele umflate de prea
multe ploi oamenii le aprind
focuri la rădăcini coaja le
țipă a cântec uitat e ca
într-un concert sumbru
al pescărușilor sihaștri
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu