duminică, 4 august 2013

impresii de învăţătoare



îi vedem la colţ de stradă, pe sub poduri, prin gările insalubre ale oraşelor, pe sub pasajele mizere. miros urât şi ne întoarcem dezgustaţi privirile. nouă nu ni se poate întâmpla, gândim. noi suntem altfel. dar şi ei au fost altfel, şi ei au fost oameni. fiecare dintre ei are o poveste ascunsa bine sub măştile lor din ce în ce mai opace.
nu vrem să îi vedem. nu vrem să le auzim cuvintele dezarticulate...noi nu trăim ca ei. noi avem case, avem piscine, avem maşini, telefoane ultramoderne, suntem ,,interconectaţi,,.
dar oare cine sunt ei, cei care suflă vlăguiţi şi inspiră hapsân mirosuri halucinogene de prenadez ieftin?
te-ai întrebat vreodată?
sunt uitaţii României, sufletele golite de nevoi. nu au prieteni. pentru ei viaţa e o haită. se încaieră şi se sfâşâie, pentru că noi am uitat să îi mai consideram oameni şi le transmitem instinctul de animal de pradă.
uneori ne golesc portofelele. atunci apar ,,mascaţii,, şi îi baga în dube. pentru judecata lui ,,dumnezeu,,.
unde e de fapt ,,dumnezeul lor,,?
de ce nu le curmă suferinţa?
de ce nu le deschide o nouă poartă de salvare?.
,,aşa vor ei să trăiască,, mi-a zis un preot când i-am mărturisit ce gândesc, oarecum vinovată.
,,de ce nu face ceva biserica să îi ajute?,,
,,crezi că vor să fie ajutaţi, de ce vorbeşti în necunoştinţă de cauză şi faci un deserviciu bisericii? ştii câţi dintre ei se înghesuie printre oamenii, la slujbe, şi baga mâna în buzunare?,,
,,nu, nu ştiu şi nu mai vreau să ştiu că o biserică, o casă a tuturor, are gardieni cu privirile pătrate care te privesc suspicios, ca şi cum simpla ta prezenţă le dă de lucru...nu vreau să ştiu că uşa domnului nu e deschisă şi pentru ei?...
de unde vine această nedreptate? cu siguranţă din noi, din nepăsarea noastră, din paşii noştri grăbiţi şi din privirile plictisite şi acuzatoare cu care îi răsplătim, zi de zi.
cîteodată ai simtit mâna lor şi în portofelul tău?
nu te întrista, prietene!! tu oricând ţi-l vei umple la loc, dar lui i-ai umplut, poate, sufletul cu o pâine caldă, i-ai suplimentat, poate, portia de aurolac, l-ai îndemnat, cu siguranţă, cu încă un pas înspre moarte...
nu îi goni!
priveşte-i cu înţelegere...
haina urât mirositoare ascunde un suflet de om.

şi mă întreb fără să aştept vreun răspuns: de ce nu s-ar face aziluri de noapte mai multe?

şi iar mă întreb retoric: unde pleacă acei copii din orfelinatele de care regimul ceauşist avea mare grijă? tu te-ai întrebat asta vreodată, tu, dsa, da, cel care încălzeşti nemeritat un loc în guvern sau în parlament sau în vreo instituţie abilitată să îi ajute???
priveşte-i!! sunt ei...cei care îţi menţin ţie locul despul de moale. sunt cei care nu mai aşteaptă nimic.
sunt ei, rodul nemuncilor tale...
sunt ei, cei din canaluri jegoase, din gările murdare, întind înspre noi mâinile murdare, crăpate de frig, tremurânde, parcă cerîndu-ne să îi salvăm. nu se spală, miros a băutură şi agonizează pentru că i-ai condamnat prea mult...
tu nu le dai nimic.
,,nişte nenorociţi, îţi zici,, şi înaintezi mândru înspre treburile tale. ai job, pleci în concediu, poate în cluburi, uneori te preocupă şi ,,o viaţa extraconjugală,, că doar o singură dată trăieşti, nu?

îmi vine acum în minte un moment halucinant: un politician din Constanţa, gras, bine ferchezuit, ca un câine fudul şi bine hrănit, a dat cel mai tembel răspuns  la întrebarea  adresata de o reporteriţă, în campania electorală:

,,şi ce proiecte de viitor aveţi dumneavoastră? cum veti acţiona dacă vă aleg oamenii pentru un nou mandat?,, l-a întrebat duduia, dându-şi ochii peste cap şi pletele, aşa, a la monica columbeanu.

cu ochii beliţi, cu privirile împrăştiate, negăsind cuvinte, a tuşit imbecil, după care a adăugat, bâlbâindu-se:

,,am ...proiecte... maaari, măăăă gâââândeeeeesc să ...mai... fac...ăăăăăăă,  niiiişte adăposturi pentru câinii comunitari,,. apoi a tăcut prosteşte...şi ce credeţi? acum e ,,fruntea,, de la tv,.  de dimineata până seara, ne dă sfaturi, îşi dă cu părerea şi îşi aşază cât mai bine fundul bombat în orice ,,scaun,, i-l pune dinainte ,, sluga,,. pentru că dragi prieteni, o  ştim cu toţii, televiziunile sunt slugarnice şi aservesc partidelor politice.

ei, da, compatrioţi români, suntem(am devenit) o ţară Superbazată: ţara cu ,, oameni ai străzii,, şi ,,câini comunitari...

îi vezi peste tot, miros urât...dar, sunt totuşi oameni...nu toţi ne naştem deştepţi şi aroganţi...unii au nevoie să fie ocrotiţi, chiar puşi la muncă. nu cred că ar refuza. dar ce să muncească?

cine să îi întrbe dacă astăzi au mâncat măcar un colţ uscat de pâine?

la ce se referă rugăciunea când ne spune : Pâinea noastră cea de toate zilele?

a cui e pâinea? şi mai ales cine o taie cu cuţitul??

2 comentarii:

Vasile Iordache spunea...

D-na Dorina ? Sunteti un om bun, cu mila lui Dumnezeu pentru toate fiintele acestui Pamant.-N-e preocupa mai mult un caine de cat viata unui om.- Acesti "boschetari" sunt oameni, cu un trecut dar fara viitor.- Platim impozite, taxe nu pentru acesti sarmani ci pentru care n-e cersec votul ca apoi sa dispara in ceata cu bani cu tot.

Dorina Neculce spunea...

multumesc pentru semnul lasat, domnule Vasile Iordache! dar eu cand merg spre gara(facand naveta spre școală), trec pe sub un pod, podul din Alexandru, acolo chiar vad mereu ,,oameni fara adapost,, cuibariti iarna pe tevile care conduc caldura si mi/am propus sa scriu in numele lor. povestile de acest gen vor continua, pentru ca surprind mereu ,,evenimente,, din viata lor. destul de dure evenimente.

daca ii vad eu, ii vede toata lumea. in apropiere e o biserica, agebtii de paza ai bisericii sunt ,,mereu,, cu ochii pe aceste suflete asuprite, fugarindu/I de la usa biserici. pe acolo presupun ca mai trec si oameni bogati, poate politicieni. toti inched ochii. e o complicitate tacită...și simt cum fac și eu parte din ea

Sfâșietoare nepotrivire

prin tine treceam inconfundabilă stare de bine când se numără anii sorții şi stam cu palmele încrucișate înapoia ușilor...