amintiri întunecate

când nu ne mai încăpeau ogrăzile
prăfuite alergam cu toții
la pârâu prin porumbul uscat
mâinile lui scoteau săbiile din teacă
prăvălindu-ne într-o luptă nedreaptă dar
nu ne păsa de tăieturile adînci
de sângele proaspăt care îngrășa pământul
nu aveam noi timp de așa ceva nici
vreme să ne oblojim firișoarele vineții
care ne acopereau fețele
cu un fel de umbre vorbitoare
strigam : la ataaac!
și El nu știa de glumă
își tot ascuțea dinții
în trupurile noastre
.......................................................................
-emiily anne, îi strigam fetiței din sâmburi,
la ciment!!! haide!!!acolo e locul cel mai întunecat
și alergam voinicește
aruncându-ne țărâna peste umbre
..............................................................................aici erau galerii peste tot
și frica ne pândea de prin unghere
,,să nu îți fie frică, mă îmbărbătam ca să nu râdă de mine toți copiii,
nu-ți fie frică, așa îmi ziceam,
în galerii sunt maluri
de fluturi
și treceam
peste un mal
și treceam peste un mal și
treceam peste....