numele tău strig

numele tău strig 

te caut în toate iubirile lumii
tu poezie nume de faur
de prea târzie dimineaţă
ai prins în tine zborul cu faţa întoarsă
cu dorul de mâine de nefiinţă de a înălţa aripi
în peştera adâncă zbatere aprigă în
pâlpâiri de inorog cu bleste
încrustate în frunte priveşti şi
uiţi că ai fost vreodată o ramură verde de măslin în mâna celor care au trădat o lacrimă

zâmbet de smoală scursă pe un obraz pictat în dangăt ce sparge nourii şi

furtunile în gene asprite desenând aşternuturile nopţii pe un

cer mult prea înalt ca nişte muguri de viaţă plesniţi pe buzele

toamnei şoptesc numele tău durut şi temut

strigat în gură flămândă cu limbă de foc
damă isterică de pică
morții îi port pică
urcând uneori un deal îmi
imaginez că el e acolo
ferecat în scoarța creţoasă a salcâmului în floare
în mijlocul durerilor
îi aprind lampioane(noaptea mi se deschide în palme) şi suflu în apele tulburi
ale minților mele
e acolo îmi zic acolo între
întuneric și adânc
sap
sap amintirile înceţoşate  cu
amăgirea că aș putea să îi
deschid cândva racla
să-i răsădesc în coşul pieptului trei nuferi

unul incolor altul alb şi celălalt înnegrit

să-l pot oferi lupilor să muşte cu sete

să mă acopere cu stele cu zile din iarba înaltă şi

eu să simt căldura lui cum îmi arde în măduvă oasele

peste care în curând veţi trece
astupându-mi tăcerea cu vorbe târzii
fumul o să îmi dea în clocot trupului meu
i se vor îneca pârâuri
la căpătâi
morții or să mă recunoască
în dama de pică
doar zece ani
pământului i-ar mai trebui
să-mi schimbe fața cu râul