marți, 2 aprilie 2013

scâncet uitat


cât de complicată e viața asta domnule îi ziceam
pe când îi coseam nasturi de hârtie la cravată
ce faci mă întreba
și încerca să-mi iasă
pe sub coastă asta pentru ce
mă tot întreba el și
din puținul meu legam strâns
împrejurul gâtului lui
târzia mea tăcere
ca pe un clopot ruginit
tunat în a lui fereastră

acum hai să văd hai să îți văd iar
zâmbetul pe care deja mi l-ai obosit

și strig sau dau să m-ascund dar
el era acum
un fel de scâncet uitat
într-un tablou hieratic
c-un eden destrămat

Niciun comentariu:

Simbioză

Îmi va fi dor de tine pân` la stele, Prietene al meu nocturn, Las ție moștenire cântecele mele Pe care-aș fi putu...