pe la răscrucile de trupuri

femeie îi zice
cinsteşte numele bărbatului tău şi
uşa i se zdrobea de perete
în tunet şi umărul îi aluneca
prelung
ca un vaier al spicelor de grâu
culegea florile tăcerii
şi le aşeza pe frunte
desfătându-se într-o mare
de petale decupate

câte ceasuri să fi trecut
nu ştia dar el era acolo
înfipt până la brâu
în vechiul mal şi nu ştia că până şi malul
o să se surpe că cerul o să se amestece cu zarea
ca la o cină a băutorilor de umbre
stai moarte mai şezi uite colea
de ce să nu îngădui azi
nu se mai numără morţii
nu se mai scutură
copacul facerii au
secat de mult izvoarele şi
ne adunăm târându-ne umbrele cu toţii şi
ne zdrobim unii de alţii

să iasă să iasă striga copilul
astupându-şi dinţii
vedeam cum se întunecă iar zarea
vedeam cum ies peştii buimăciţi din burtă şi el striga
să iasă să iasă ooo aşteptare nefastă
câinele dingo i se înecase
de peste un an
.................................................
pe la răscrucile de trupuri
se bat iar cuie ruginite
cu zdruncinări de semne
pe la răscrucile de drumuri
de la o vreme
nu mai trece nimeni
o să îi recunoaştem
cândva
o să îi...
când ne vom scoate capetele
ca la comandă
printre sârmele ghimpate