marți, 9 aprilie 2013

Noua mea lansare de carte, 20 aprilie 2013, ora 11, La Muzeul Sadoveanu din Iaşi :) vă aştept cu drag

Semnal editorial!!!
A aparut al 7-lea volum de poezie : ZBATERE DE PLEOAPE, Ed. Pim din Iaşi
grafica: Liviu Smântânică
postfaţa: Liviu Apetroaie
editie îngrijită de DIDINA SAVA

cu multumiri celor care m-au ajutat!!!


http://www.dailymotion.com/video/xqp6t0_graficy-de-carte-volume-dorina-neculce_creation


Lansare carte Dorina Neculce  Ciocan 1 de rasarit_de_zori


Lansare carte Dorina Neculce  Ciocan 1 de rasarit_de_zori


Valentin Ciuca-prezinta volumele Dorinei Neculce de rasarit_de_zori


Prezentarea volumului La marginea tăcerii de rasarit_de_zori


Grafică de carte-volume Dorina Neculce de rasarit_de_zori




Când sub „zbaterea de pleoape”se aşează cuvintele


Să spunem, cu vorbele poetului de altădată, fără frica exagerării, că suntem, cu versurile de faţă ale Dorinei Neculce, aici şi acum, în lumea densă, substanţială a Poeziei. Să spunem că, după recentele volume de poeme gotice, autoarea a părăsit definitiv atelierele începuturilor, că şi-a ales calea şi vehiculele, că şi-a încărcat în bagajul de călătorie materia primă şi uneltele.
„Zbatere de pleoape”, titlu cuminte până la prozaic, nu anunţă cealaltă zbatere, a eului în căutarea luminii, a bunei-vederi, a sensului; aceasta vine după, pagină cu pagină, într-un crescendo bine orchestrat şi controlat. Dorina Neculce, sub pretextul amintitului gotic ales ca reper şi model, a învăţat de la maeştrii înălţători ai catedralelor medievale o artă a construcţiei prin cuvinte. La rândul lor, acestea, pietre mai grele şi mai imortale decât cele de calcar ale catedralelor, desenează, delimitează şi umplu spaţiul destinat confesiunii; apoi, după rostul înălţării unei biserici din lumea românească, de această dată, tot cuvintele se


atârnă pe pereţi şi devin imaginea, pictura, vizibilul prin metaforă. Iar când toate acestea au fost făcute, începe slujba, ritualul, experienţa iniţierii, trecerea dincolo, acolo unde, tot prin cuvânt, se creează stările poetice, scopul sublim al versului prin care se petrece comunicarea.
Spun toate acestea cu admiraţie, citind, între coperte, un vademecum propus de autoare pentru marea călătorie a spiritului atot-bucuros de cunoaştere şi atot-cuprinzător de cunoaştere la sfârşitul evadării din sine către în sinele Fiinţei.
Şi dacă spaţialitatea se bucură de acest construct, temporalitatea se converteşte spre eternitate ca un dublu vector pornit dinspre teluric spre celest şi invers, între concretul „cimitirului”, locul veşniciei pământeşti, unde sunt de găsit cei ce nu mai sunt (şi, astfel, nemuritorul din ei), şi un tip abstract de a te proiecta pe bolta cerească, de a-ţi exacerba dimensiunile, de a depăşi inexorabilul temporal.
Mai apare la Dorina Neculce un foarte bine-văzător ochi interior, un organ diabolic prin care cei iniţiaţi îşi ating secretele ştiute doar de Demiurg şi lăsate doar lui ca suport unic de guvernare a destinului. Poeta are curajul de a se

disipa, de a se descompune în straturile ultime, şi fizice şi sufleteşti, nu doar pentru a se autodefini, cât mai ales pentru a se re-alcătui în forma cea mai adecvată pătrunderii marilor sensuri existenţiale. Din acest proces se naşte o suită remarcabilă de imagini poetice, susţinută de un limbaj nu atât căutat (nici n-ar fi cel mai potrivit), cât, mai ales, inspirat, adaptat. Ce lasă, în fond, zbaterea de pleoape ochiului clar-văzător? Un spaţiu al clar-obscurului, mult perisabil, putreziciune şi rugină, ţesuturi vii smulse şi date timpului-mormânt, sentimente rămase fără oglinzile arătării de sine şi, totuşi, în final, o unică speranţă: aceea că timpul poate fi trecut, depăşit spiritual prin acest vehicul cu motor magic–Cuvântul - şi arătarea sa sublimă–Poezia.

                                                 Liviu Apetroaie

Niciun comentariu:

amintiri

  Astăzi am o stare ciudată, de parcă mi s-a întors cineva uitat de demult într-o buclă de spațiu şi timp suspendat şi alergă prin mine, f...