trag cu o pușcă imaginară
în țeasta ciorilor spânzurate
de mantiile soldățeilor de plumb
atârnă furnicile nisipului
desenând contraste
alb negre
pe un asfalt mult prea murdar
bocănesc viețile zdrobite și
te abții să nu înnebunești
să nu te înfurii atunci
te oprește cineva și
tu simți cum tăcerea curge în tine
cu valuri de ceață te apropii de el
îi mângâi frumtea cuminte ai putea fi
o mamă iubitoare pentru copiii cerului
gândești
dar pușca îți zvâcnește în inimă și
te îndeamnă să împuști ciorile
întunericului care au șters de pe
marginea hârtiei roua
de bună dimineață
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ... -
Mobila Era o zi de vară toridă, dar nu semăna cu cele de astăzi, îmbâcsite de praf şi zăpuşeală. Până şi căldura acelor zile era mai uşor de...
2 comentarii:
Poezie capabil sa sa-ti impulsioneze prin forma ei creativa,muzicala,emotionanta.
va multumesc de vizita:)
Trimiteți un comentariu