în decorul sumbru
cu dantelărie veche
vioara suspina căutând cărarea
într-o zbatere de suflet ochii gândului
se îmbolnăveau și femeia de hârtie
își netezea grăbită
umerii obrazului șoldurile
marginile rochiei de soare
mult prea strâmte într-o
zi de marți trec
neștiută
tremurând
în pelerina-mi prea subțire/ cenușie
s-adună corbii locutori ai subteranelor
nebănuite și îmi ridic printre ziduri părăsite
brațul stâng înfometată după
o pată de culoare
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ... -
Mobila Era o zi de vară toridă, dar nu semăna cu cele de astăzi, îmbâcsite de praf şi zăpuşeală. Până şi căldura acelor zile era mai uşor de...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu