bătrânul nebun număra gânduri
într-o lume stranie numai
răsuflările mor îngropate
ca niște păsări îndelung
lăsate în soare
iluzii se dărâmau
în lumea asta incoloră furată
de mâini și de guri hulpave
doar zâmbetul și ochii
ni se târăsc
obosiți tot mai obosiți
dincolo de gardul
putred de scânduri
ielele vor cânta
și tu nu vei ști
vor dansa și tu nu le vei
ierta prăbușirea în mințile bolnave
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ... -
Mobila Era o zi de vară toridă, dar nu semăna cu cele de astăzi, îmbâcsite de praf şi zăpuşeală. Până şi căldura acelor zile era mai uşor de...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu