bătrânul nebun număra gânduri
într-o lume stranie numai
răsuflările mor îngropate
ca niște păsări îndelung
lăsate în soare
iluzii se dărâmau
în lumea asta incoloră furată
de mâini și de guri hulpave
doar zâmbetul și ochii
ni se târăsc
obosiți tot mai obosiți
dincolo de gardul
putred de scânduri
ielele vor cânta
și tu nu vei ști
vor dansa și tu nu le vei
ierta prăbușirea în mințile bolnave
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ... -
Vara, uneori, când se făcea duminică dimineaţa, tata ne îmbrăca frumos şi ne suia în căruţă ca să ne ducă la bunica de la Mileanca. Era c... -
1.ca o cassandră despletită îmi torc cel din urmă caier aşezată la umbra crucilor lipind poeme îndulcite pe faţa umbrelor de br...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu