de ce aș întinde mâinile
spre râu când minții mele
îi cresc ochi de noapte apoasă
și nu mai am motiv
să privesc făpturi adâncite în
scopuri limitate
oricine se întâmplă
azi
să mă lovească
am puterea de a-i pârjoli aroganța
cu propria mea aroganță
mă agăț de cordonul obmilical
al lunii să pot pendula
adevăr/neadevăr
speranță și moarte
de ce mi-aș arunca oasele în trup
când semenii mei vor
vrea chipul de făptură mov
să mi-l privească
și atunci mă zbat
să-ți pângăresc inexistența
cu flegmă trandafirie
sunt epuizată
sunt naturală
azi mi-au înflorit
scaieții în fereastră
..........................
e clar
tu-ul din mine
o să pătimească
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
păianjenul îmi înfășura o pânză împrejurul gurii scuipând-o în grimase mă fixa hipnotic. amintirile începea... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu