pe geamuri se ițesc imperfecțiunile noastre
deșirate cu degete boante
desenând nori de catifea
cu obrajii scobiți în palme
nu știi cum ai să te obișnuiești
așa
de a nu mai fi
de a nu mai gândi
a nu mai trăi cu zilele în buzunar
aici toate mașinile nopții
au încremenit cu motoarele
turate la maxim
și eu
nici nu am învățat
căderile în zbor
fără de aripi
cu brațele larg desfăcute
demult nu mai aveam griji
pentru că aici e locul perfect
poți muri chiar în haine transparente
de poet cu pumnul în gură poți striga lumii
răutăți
oricând e loc
de un urlet prelung
și colții mei tineri
înșfacă grumazul timpului corodat
ca pe o moneda /efigie de sacerdot
nebun
o doamne aici e locul
în care pot eu ne)trăi
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
păianjenul îmi înfășura o pânză împrejurul gurii scuipând-o în grimase mă fixa hipnotic. amintirile începea... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu