pe geamuri se ițesc imperfecțiunile noastre
deșirate cu degete boante
desenând nori de catifea
cu obrajii scobiți în palme
nu știi cum ai să te obișnuiești
așa
de a nu mai fi
de a nu mai gândi
a nu mai trăi cu zilele în buzunar
aici toate mașinile nopții
au încremenit cu motoarele
turate la maxim
și eu
nici nu am învățat
căderile în zbor
fără de aripi
cu brațele larg desfăcute
demult nu mai aveam griji
pentru că aici e locul perfect
poți muri chiar în haine transparente
de poet cu pumnul în gură poți striga lumii
răutăți
oricând e loc
de un urlet prelung
și colții mei tineri
înșfacă grumazul timpului corodat
ca pe o moneda /efigie de sacerdot
nebun
o doamne aici e locul
în care pot eu ne)trăi
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ... -
Vara, uneori, când se făcea duminică dimineaţa, tata ne îmbrăca frumos şi ne suia în căruţă ca să ne ducă la bunica de la Mileanca. Era c... -
1.ca o cassandră despletită îmi torc cel din urmă caier aşezată la umbra crucilor lipind poeme îndulcite pe faţa umbrelor de br...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu