sâmbătă, 2 iunie 2012

poVeste-copilării

cred în copilărie ca într-un tărâm
al umbrelor neîmblânzite
încă visez din adevăruri crude cu
gust de mere coapte

sarah sthanley enid lisandy therese
veniți aproape am să vă spun
povestea aceea foarte veche
din care zboară înspre miezul nopții fluturi
adevărații fluturi cu trupuri
parfumate și capete de lemn

fetițele trăgeau jaluzelele
cu zâmbete pe buze desenate
ca niște ochi de șarpe și dinți fără de gură
rodeau peste o vale vlăguită
punând în rânduri victimele sfârtecate
***
când am să cresc gândesc
am să mă așez în palmele iubirii
să pot ciopli imagini
de hârtie să pot trăi într-o lume
netulburată așa cum trăiesc buruieni
la ușa cerului rezemându-și frunțile încărcate 

***
cred în copilărie ca
într-o gară anostă murdară
slab iluminată din care pleacă zilnic trenuri
încărcate cu triştii călători gușați ce scuipă
aruncându-ne din vagoane fluturi
fără de aripi să ne sugă din
pieptul sterp-ucigași fără de mâini
cu gurile strâmbate scuipa tot scuipă
strivind în dinţi copilării

și casa mea chiar prinde aripi
se țin copiii să nu cadă zâmbesc le este frică

sărmană casă
departe departe privește
elfi drăgălași cu capetele sparte
scot limba chicotesc apoi îngenunchiază
în trupul fraged al uitării
doar ochii mei le caută azi vadul

2 comentarii:

Vasile Anton spunea...

Reușit poem, cu câteva observații - în loc de buruieni, florile( cred că ar merge articulat)la ușa cerului.

misionara spunea...

multumesc de lectura domnule Anton! da.ar merge mai bine florile, doar ca poemul e putin revoltator:))

doi dinţi din faţă

doi dinţi din faţă trecem printre linii ascuțite în semne literare trecem peste un pământ de fluturi congelați tropăim cerându-ne dreptu...